marți, 3 septembrie 2013

DESPRE ROȘIA MONTANĂ

MUZEUL AURULUI

                                                                                        Au început din nou discuțiile despre Roșia   Montană. Eu, ca cetățean onest, nu am nimic 
PRIMĂRIA
împotriva  exploatării aurului de la Roșia Montană, dar nu am să înțeleg niciodată de ce trebuie să ne grăbim și să exploatăm repede și mult prin metoda folosirii cianurii, fără să ne gândim la protejarea mediului și a patrimoniului, de ce nu cercetăm pentru găsirea altor tehnici de exploatare și mai ales de ce apelăm la străini ca să facem, ceea ce strămoșii noștri au făcut de 3000 de ani. Normal ar fi, ca până la găsirea altor tehnici, să se facă exploatarea prin metodele "primitive" și, în paralel, cu proiectul redeschiderii minelor să se realizeze un proiect de dezvoltare a turismului și astfel s-ar crea mijloace de muncă, în mai multe domenii.
     Am înțeles din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în țara nostră, că noi, națiunea română, am devenit peste noapte o națiune de tâmpiți, care nu mai știe să construiască drumuri, șosele, să exploateze resursele, să facă țesături, haine, pantofi, bere, brânză, să îmbutelieze apele minerale, să crească animale și să cultive pământul.
     În schimb, a învățat această națiune să se drogheze, să manifeste pentru protejarea câinilor, pentru casătoriile între persoane de același sex, să danseze la bară și multe alte practici democratice.
SFINXUL DE LA ROȘIA MONTANĂ
    Dar să revenim la Roșia Montană. Aș vrea să spun câte ceva, pentru că sunt convins că puțini dintre români știu ceea ce eu vă voi relata.
1. Strămoșii noștri daci expoatau aurul atât la suprafața, din râuri, cât și la adâncire, folosind focul și apa. Peste piatra înfiebântată se turna apa, care crăpa piatra și se separa aurul.
2. Romanii au adus metoda galeriilor, săpate cu dalta, metodă folosită până în anii 1970. Au mai fost folosite pompe hidraulice, pentru spălarea aurului, și alte unelte în afară de daltă ca: șaintrocul, șteampul, chiar și blana de miel.
3. Între anii 1970 și 2006 a fost introdusă metoda expoatării prin carieră, folosindu-se cianura, metodă care a dus la dezastrul ecologic din zona, urme care se mai văd și astăzi: găuri imense rămase în urma detonărilor, ape poluate.
4. În anul 1976, a fost descoperit în galeria 13, numită Galeria Hiperboreană, un schelet uman, care avea lungimea de 30 de metri, care se află astăzi la Muzeul de Antropologie de la Moscova.
5. În vara anului 2012, când națiunea română era înfierbântată și preocupată de Referendum, în aceași Galerie Hiperboreană, pe care regimul trecut o închisese, a fost redescoperită o lespede uriașă de aur pur, pe care se aflau înscripții. Lespedea era mai mare decât aceea descoperită la Baalbeck, având L=12m., l=6m., h=31m., cântărind 1700 de tone. Această lespede , după cum era și firesc, a luat calea pribegiei, așa cum o iau și unii dintre tinerii noștri valoroși.
5. Au fost descoperite, pe vremea stăpânirii austriece și apoi austro-ungare, numeroase triptice din lemn de tei cerat (cărți cu 3 file din lemn, legate între ele), datate în secolul II, scrise în limba latină vulgară, în limba greacă, din care se mai păstrează 25 ( mai multe la Budapesta decât la noi). Unele dintre ele sunt contracte de vânzare-cumpărare, altele ne dau informații despre dreptul roman, despre condiții de muncă etc. Unele dintre acestea au fost falsificate, înlocuindu-se numele romane, dacice cu nume maghiare, prin aceasta vrând să se falsifice istoria, spunându-se că în antichitate, în această regiune, romanii au colonizat maghiari.
6. Așezarea actuală a Roșiei Montane prezintă un imens 'tezaur" turistic, atât prin patrimoniul natural, cât și prin cel istoric valorificat printr-un proiect de cercetare a patrimoniului, care vizează investigații arheologice,  etnografice, a istoriei orale  și reabilitarea clădirilor. În  împrejurimile localității sunt rezervații naturale, unde se găsesc câteva obiective carstice ca: Piatra Corbului, Piatra Despicată, Aventul de la Hoarca Urzicarului. La acestea se adaugă și Sfinxul, care are deasupra capului, cum se poate observa în imaginea de mai sus, un sfinxișor.
TĂBLIȚELE CERATE
   În centrul orașului, au fost reabilitate o parte din cele 41 de clădiri, înscrise în patrimoniul național, aparținând secolelor 17-19, realizate în stilul baroc și neoclasic, cu fațade frumos ornamentate și cu porți monumentale. În clădirea veche a farmaciei, reabilitată, se află  expoziția " Aurul Apusenilor", iar "Muzeul Mineritului din Roșia Montană" se află în una din galeriile romane ( se coboară 157 de trepte), cât și la suprafață, unde se pot vedea lapidariul, expoziții cu unelte, tripticele, diferite obiecte și o expoziție fotografică.
  La Roșia Montană, în afară faptului că deținem cel mai mare zăcământ de aur din Europa, deținem singurul patrimoniu istoric de expoatare mineră antică din lume. Francezii au reprodus o mină romană, spaniolii au o intrare într-o galerie romană și câștigă mii de euro, pe aceste obiective. Noi avem galerii romane de zeci de kilometri, clădiri vechi, urme ale poluării și rezervații naturale, la care mai putem adăuga și o eventuală expoatare mineră pe metode clasice, adică "primitive", pe care le-am putea filma și prezenta turiștilor, care vizitează muzeul. Însă noi vrem, să scoatem tot aurul, repede, să distrugem și să îmbogățim pe alții.
Pe curând,
Earnest


2 comentarii:

Florin spunea...

Mult, enorm de mult ADEVAR in cele scrise, dar oare in ultimii 23 de ani politicienii sunt sinceri cu noi, cei care ii votam? Ne mint cu nerusinare fara sa se gandeasca la viitor si la generatiile ce vor veni. Felicitari, domnule pentru opiniile corecte ale dvs. Florin

Tepii Ariciului spunea...

Cel mai mult ma deranjeaza "cozile de topor", care protesteaza, cerand implementarea actualuli proiect, pentru ca vor sa munceasca. Strigau ca nu le este frica de poluare, dar in acelasi timp spuneau ca nu se pot ocupa de cresterea animalelor din cauza conditiilor de mediu. Unde le este logica? Daca lor nu le pasa cum va arata mediul inconjurator, care deja este distrus de vremea exploatarii cu cianuri ( nimeni nu a facut nimic pentru refacerea lui), mie imi pasa, pentru ca mai tarziu ma va afecta si pe mine si pe urmasii mei.Imi pasa,pentru ca aceasta tara va fi pustiita de resursele solului si ale subsolului, de oameni, de valorile ei materiale si spirituale si va fi transformata in lada de gunoi a Europei!